De ce reacționează diferit doi copii de aceeași vârstă

„Au aceeași vârstă. De ce al meu nu intră la joacă?” Întrebarea apare ușor la ușa unei petreceri. Copilul tău a vorbit toată dimineața despre ea, iar acum stă lângă tine și îi privește pe ceilalți. Un coleg a intrat direct în joc. Îți vine să-l dai exemplu, deși despre ziua lui știi, deocamdată, că a intrat într-o cameră.

Vârsta contează, dar și temperamentul, experiențele, felul în care copilul învață să se liniștească și ziua pe care a avut-o. Uneori, unul cunoaște casa și gazda, iar celălalt este la prima vizită. Contează și cât s-a odihnit fiecare. Vezi două reacții diferite, însă comparația începe înainte să afli ce se află în spatele lor.

Ce ține de temperament

Temperamentul se vede în cât de puternic reacționează copilul, câtă mișcare caută și cum se apropie de oameni sau locuri noi. Contează și cât de ușor se obișnuiește cu o schimbare ori cât îl deranjează zgomotele. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile descrise de Academia Americană de Pediatrie (AAP). Ele ajută la înțelegerea diferențelor dintre copii, inclusiv atunci când cresc în aceeași familie.

Temperamentul are o bază înnăscută, iar experiențele, relațiile, mediul și sănătatea influențează felul în care se manifestă. Așadar, educația contează, însă reacția copilului nu este un verdict despre cât de bine te descurci ca părinte. Nici „așa e el” nu explică tot. „La început stă lângă mine, apoi intră în joc” descrie ce observi și lasă loc pentru schimbare.

Uneori contează ce s-a întâmplat înainte

Oboseala, boala, schimbările de rutină, stresul și aglomerația influențează felul în care copiii își controlează reacțiile, explică Raising Children Network, o platformă australiană pentru părinți. Merită să verifici cum a fost ziua înainte să spui „iar începe”. A dormit? S-a schimbat ceva în program? Locul este nou sau a mai venit aici?

Uită-te și la ce se repetă. Are nevoie de câteva minute la fiecare întâlnire nouă sau astăzi reacționează altfel? După ce se obișnuiește, se joacă liniștit ori îi este greu pe toată durata vizitei? Răspunsurile te ajută să alegi: stați puțin împreună, îi arăți locul sau căutați un colț liniștit. Ai o situație de înțeles înainte să ai un comportament de corectat.

Știe regula. Încă învață să se oprească.

Doi copii știu că trebuie să-și aștepte rândul, dar unuia îi este mai greu să se oprească atunci când vrea jucăria. Cunoașterea regulii și aplicarea ei într-un moment de frustrare sunt lucruri diferite. Raising Children Network arată că această capacitate se dezvoltă din primii ani până la maturitate. Bebelușul are nevoie de adult pentru liniștire, iar copilul de creșă sau grădiniță încă exersează așteptarea și oprirea unui impuls.

Sprijinul se schimbă odată cu vârsta. Cu un copil de școală exersezi cum cere ajutor când un exercițiu îl frustrează. Cu un adolescent poți stabili o pauză într-o discuție și momentul în care reveniți la ea. Aceste variante lasă loc încercărilor și greșelilor, inclusiv când un coleg de aceeași vârstă pare să se descurce fără ajutor.

Tot plecați din parc. Ajutorul diferă.

Un copil vine când îl chemi. Altul protestează fiindcă era în mijlocul jocului, iar tu începi să numeri câți copii au plecat deja fără discuții. Numărătoarea nu vă apropie de ieșire. Dacă oprirea jocului este mereu grea, data viitoare anunți plecarea înainte să fie nevoie să strângi totul. AAP recomandă pregătirea schimbărilor și rutine previzibile pentru copiii cărora le este greu să treacă de la o activitate la alta.

„Mai faci o tură, apoi ne luăm lucrurile.” După tură, ajuți la strâns și plecați, inclusiv dacă apar proteste. Copilul primește timp să încheie și ajutor să facă pasul următor, iar ora plecării rămâne responsabilitatea ta. Acestea sunt variante de încercat. Faptul că explici calm nu obligă copilul să fie încântat de plecare.

Și tu ai temperamentul tău

Dacă tu intri ușor în vorbă cu oamenii, cele câteva minute în care copilul privește de la distanță îți cer răbdare. Dacă tu preferi liniștea, iar copilul caută mereu mișcare și conversație, diferența se simte în viața de acasă. ZERO TO THREE, o organizație americană dedicată primilor ani de viață, discută tocmai potrivirea dintre așteptările adultului și temperamentul copilului în ghidul pentru 12 până la 24 de luni. Observarea diferențelor dintre voi te ajută să-ți ajustezi răspunsul.

La petrecere, de exemplu, merită să vezi ce te grăbește: programul, disconfortul copilului sau ruda care întreabă a treia oară „De ce nu te duci și tu?”. Dacă ai de plecat, spui asta și pregătești despărțirea. Dacă aveți timp, poți răspunde rudei: „Îl lăsăm puțin să se obișnuiască.” Copilul nu trebuie să intre în joc ca să încheie conversația adulților.

Întreabă-l și pe cel care nu protestează

Când un copil protestează, iar celălalt spune „bine”, te ocupi întâi de ce cere intervenția ta. Merită să revii însă și la cel care a acceptat fără discuții. Raising Children Network atrage atenția că un copil cu reacții discrete are uneori nevoie de încurajare ca să-și exprime dorințele sau să-și ceară rândul. Liniștea nu arată singură dacă îi convine alegerea.

Când ceilalți stabilesc jocul, întreabă-l și pe el ce ar vrea. Lasă-i timp să răspundă. Dacă intervii cu „Lui îi place orice”, tocmai ai răspuns în locul lui. Iar dacă preferă altceva, ajută-l să spună asta celorlalți, fără să preiei tu toată discuția.

Când „fiecare are ritmul lui” nu ajunge

Diferențele dintre copii merită înțelese, iar dificultățile persistente merită luate în serios. UNICEF România recomandă sprijin de specialitate când emoțiile negative intense persistă și afectează viața socială, școala sau familia. În asemenea situații, discută cu pediatrul sau cu un specialist în sănătatea mintală a copiilor. Exemplele despre când apare reacția, cât durează și ce ajută sunt utile în acea discuție.

Pentru o ezitare de moment, cum e cea de la intrarea la petrecere, pornește de la ce ai observat la copilul tău. La sosire, vedeți unde vă lăsați lucrurile și salutați gazda împreună. Apoi lasă-i timp să privească și vezi cum răspunde. „Vrei să mergem împreună până la ceilalți?” îi oferă un ajutor concret, pe care „Uite, ei s-au dus deja” nu îl conține.