Cuprins 10 secțiuni
- Sunt două probleme, nu una singură
- Partea care strică aproape orice scuză: „dar”
- Scuzele nu redeschid automat negocierea
- Nu încerca să repari în timp ce încă fierbi
- La 4 ani și la 14 ani, scuzele nu sună la fel
- Ce faci cu regula după?
- Nu cere copilului să închidă episodul pentru tine
- Dacă se întâmplă mereu, nu mai este despre formula de scuze
- Dar dacă ai strigat pentru că era în pericol?
- Copilul vede și ce faci după ce greșești
Ai spus o dată.
Ai spus de două ori.
A treia oară vocea a urcat înainte să apuci să hotărăști dacă vrei să urce.
Și acum copilul tace, tu încă ești nervos, iar în cameră a rămas combinația aceea de vinovăție, supărare și:
„Totuși, de ce a trebuit să spun de cinci ori?”
Aici mulți părinți se blochează într-o întrebare care pare mai complicată decât este:
Dacă îmi cer scuze, înseamnă că renunț la regulă?
Nu.
Poți să fi avut dreptate în privința limitei și să fi greșit în felul în care ai transmis-o.
Cele două lucruri încap foarte bine în aceeași propoziție:
„Îmi pare rău că am țipat. Nu trebuia să îți vorbesc așa. Regula rămâne: nu lovim.”
Scuza nu șterge limita.
Arată doar că limita se aplică și adultului atunci când vine vorba despre felul în care se poartă.
Sunt două probleme, nu una singură
Să spunem că un copil și-a lovit fratele.
Regula este clară: nu lovim.
Jocul poate fi oprit. Copiii pot fi separați. Obiectul pentru care s-au certat poate fi pus deoparte.
Apoi adultul țipă.
Din acel moment sunt două lucruri de rezolvat.
Copilul a lovit. Comportamentul trebuie oprit.
Adultul a țipat. Și adultul răspunde pentru partea lui.
Dacă le amesteci, ajungi ușor la:
„Îmi pare rău că am țipat, dar m-ai făcut să țip.”
Aceasta nu prea mai este o scuză.
Este o factură.
Academia Americană de Pediatrie recomandă limite clare și consecvente, așteptări potrivite vârstei și evitarea țipatului, amenințărilor și rușinării. Tot AAP le recomandă părinților care au gestionat prost un moment să se liniștească, să revină și să își ceară scuze.
Limita și scuzele nu sunt rivale.
Partea care strică aproape orice scuză: „dar”
„Îmi pare rău că am țipat, dar și tu…”
„Îmi pare rău, dar m-ai scos din minți.”
„Uite ce mă faci să fac.”
„Dacă ascultai de prima dată, nu țipam.”
În toate variantele, responsabilitatea reacției adultului se mută încet înapoi spre copil.
Poți explica de ce erai furios.
Dar explicația vine după asumare, nu în locul ei.
„Eram foarte nervos. Tot nu trebuia să țip.”
Sau:
„M-am enervat când ai aruncat jucăria. Regula rămâne. Eu puteam să îți spun asta fără să țip.”
Nu ai nevoie de un discurs perfect.
Trebuie să fie limpede cine își asumă ce.
Scuzele nu redeschid automat negocierea
Aici apare teama că, dacă adultul își cere scuze, își pierde autoritatea.
„O să creadă că a avut dreptate.”
Dar copilul nu trebuie să aleagă între:
„Părintele are întotdeauna dreptate.”
și
„Dacă părintele a greșit, regula nu mai există.”
Poți spune:
„Eu am greșit când am țipat. Tu tot nu ai voie să lovești.”
„Nu trebuia să îți vorbesc așa. Telefonul rămâne închis la ora stabilită.”
„Îmi pare rău că am ridicat vocea. Tot trebuie să plecăm acum.”
A cere scuze pentru reacție nu transformă ora de culcare în referendum.
Arată însă ceva important: și persoana care pune regulile răspunde pentru propriul comportament.
Nu încerca să repari în timp ce încă fierbi
Există scuze spuse printre dinți care sună mai amenințător decât țipătul inițial.
Dacă încă ești foarte nervos, primul pas poate fi:
„Sunt prea nervos acum. Mă liniștesc și vorbim.”
AAP recomandă ca părintele care simte că pierde controlul să își ia și el o pauză, dacă copilul este în siguranță, și să revină după ce s-a liniștit.
Nu ca să scape de discuție.
Ca să nu o continue exact din locul din care a început țipătul.
Uneori problema nu este ce ai de spus.
Este momentul în care încerci să spui.
La 4 ani și la 14 ani, scuzele nu sună la fel
La 3-5 ani, explicația poate fi scurtă:
„Am țipat. Nu trebuia. Îmi pare rău. Eram nervos. Regula este că nu lovim.”
Atât.
Copilul nu are nevoie și de traficul de dimineață, stresul de la serviciu și rata creditului.
La 6-10 ani poți adăuga ce vei încerca să faci diferit:
„Data viitoare vreau să mă opresc înainte să ridic vocea.”
Apoi reveniți la situația copilului:
„Hai să vedem ce poți face data viitoare când te enervezi pe fratele tău.”
La 11-13 ani, contradicțiile adulților se văd repede.
Dacă spui „nu ridica tonul” după ce tocmai ai țipat, copilul nu are nevoie de un studiu ca să remarce ironia.
Aici merge mai bine direct:
„Ți-am cerut să vorbești respectuos și apoi am țipat eu. Nu a fost în regulă. Regula despre telefon rămâne, dar felul în care am vorbit a fost greșit.”
La 14-18 ani, tentația poate fi să transformi scuzele într-o explicație de zece minute despre cât de greu este să fii părinte.
Nu este nevoie.
Adolescentul poate înțelege contextul fără să devină persoana care trebuie să îți regleze ție emoțiile.
Poți explica.
Nu trebuie să te justifici până când scuzele dispar.
Ce faci cu regula după?
O spui din nou, calm.
Dacă regula era:
„Nu lovim.”
rămâne:
„Nu lovim.”
Dacă era:
„Telefonul se lasă la ora 22.”
rămâne aceeași.
Dacă era:
„Plecam la 8:00.”
nu devine 8:25 pentru că ai ridicat vocea.
Dar merită să verifici un lucru:
Regula era bună sau ai inventat ceva în furie?
„Nu lovim” este o limită.
„Nu mai vezi telefonul o lună pentru că m-ai enervat” poate fi ceva spus la nervi, nu o consecință gândită.
Scuzele nu te obligă să renunți la o limită rezonabilă.
Dar nici consecvența nu înseamnă să păstrezi o decizie disproporționată numai pentru că ai spus-o tare.
Poți reveni:
„Regula rămâne. Consecința pe care am spus-o când eram nervos a fost exagerată și o schimb.”
Nu pierzi autoritate.
Arăți că și adultul își poate corecta o decizie proastă.
Nu cere copilului să închidă episodul pentru tine
„Mi-am cerut scuze. Acum dă-mi o îmbrățișare.”
Nu.
Poți repara fără să îi ceri copilului să te liniștească pe tine.
Poate fi încă supărat.
Poate să nu vrea să vorbească.
Poate reveni mai târziu.
Scuza este partea ta.
Ce face copilul imediat după nu este încă o regulă pe care o stabilești tu.
Dacă se întâmplă mereu, nu mai este despre formula de scuze
Un episod prost gestionat se poate repara.
Dar dacă aproape fiecare seară ajunge la țipete, nu mai ai nevoie de o variantă mai elegantă de „îmi pare rău”.
Ai nevoie să vezi tiparul.
Când începe?
La teme?
La plecarea de acasă?
La ora de culcare?
Când ești obosit?
Când copilul este obosit?
După ce ai spus aceeași regulă de șase ori și nu s-a schimbat nimic?
Poate trebuie schimbată rutina.
Poate regula nu este suficient de clară.
Poate așteptarea este prea mare pentru vârsta copilului.
Poate adultul are nevoie să se oprească mai devreme, înainte să ajungă la punctul de fierbere.
UNICEF recomandă, în disciplina pozitivă, așteptări clare și realiste, consecvență și reacții care înlocuiesc țipătul cu ghidare și limite inteligibile.
Uneori cea mai bună scuză pentru data viitoare este să schimbi ceva înainte de următorul conflict.
Dar dacă ai strigat pentru că era în pericol?
Există o diferență între:
„STOP!”
strigat când copilul aleargă spre stradă
și
zece minute de țipete după ce pericolul a trecut.
Într-o situație de siguranță, vocea puternică poate opri imediat acțiunea.
După aceea poți explica:
„Am strigat pentru că trebuia să te oprești imediat.”
Nu toate momentele în care ridici vocea sunt identice.
Problema apare când folosim excepția de siguranță ca justificare pentru felul în care vorbim în conflictele obișnuite.
Copilul vede și ce faci după ce greșești
Nu există familie în care adulții gestionează impecabil fiecare conflict.
Copiii nu văd numai momentele în care părinții fac lucrurile bine.
Văd și ce facem după ce nu ne-a ieșit.
Poți pretinde că nu s-a întâmplat nimic.
Poți explica de ce copilul te-a făcut să țipi.
Sau poți spune:
„Am greșit când am țipat. Îmi pare rău. Regula rămâne. Data viitoare vreau să o spun altfel.”
Nu ți-ai anulat autoritatea.
Ai aplicat-o și asupra ta.
Surse
- Effective Discipline to Raise Healthy Children American Academy of Pediatrics, Pediatrics
- What’s the Best Way to Discipline My Child? American Academy of Pediatrics, HealthyChildren.org
- Communication Skills Start at Home American Academy of Pediatrics, HealthyChildren.org
- Cum să vă disciplinați copilul într-un mod inteligent și sănătos UNICEF România
- Anger and anger management – for parents UNICEF Bulgaria
