Tu spui „nu”, bunica spune „lasă”. Cum discutați fără copil la mijloc

„Nu mai primești dulciuri înainte de cină.”

Ai spus-o clar.

Copilul a auzit.

Bunica a auzit.

Și, după trei secunde:

„Lasă-l, mamă, că e doar o prăjiturică.”

Copilul se uită la tine.

Apoi la bunica.

Apoi din nou la tine.

În mai puțin de zece secunde, o prăjitură a reușit să creeze două tabere și un arbitru de șapte ani.

Dacă spui din nou „nu”, pari adultul rigid.

Dacă cedezi, regula tocmai a devenit negociabilă prin apel la instanța superioară.

Iar dacă începeți să vă certați acolo, problema nu mai este desertul.

Este faptul că doi adulți discută despre autoritate prin copil.

Bunicii nu trebuie să copieze casa părinților

La bunica poate fi desert duminică la prânz.

La bunicul poate exista încă o poveste înainte de culcare.

Poate acolo se mănâncă uneori în bucătărie, iar acasă doar la masă.

Poate într-o vacanță ora de somn se mută puțin.

Copiii pot înțelege că locuri diferite au reguli diferite.

Au deja experiență cu asta.

La școală există unele reguli.

La sport, altele.

În autobuz nu faci tot ce faci în sufragerie.

Raising Children Network arată că regulile și rutinele pot diferi între familii și contexte, iar copiii pot învăța aceste diferențe dacă sunt clare și previzibile.

Ținta nu este:

„La bunica trebuie să fie exact ca acasă.”

Ținta este:

„Copilul știe la ce să se aștepte, iar adulții nu se anulează unul pe altul.”

Unele lucruri sunt reguli. Altele sunt preferințe.

Aici se economisesc multe certuri.

Pentru o familie, lucrurile nenegociabile pot fi:

siguranța în mașină;

alergiile;

medicamentele;

anumite recomandări medicale;

fără lovit;

limite importante legate de internet sau siguranță.

În schimb, o poveste în plus, un desert, micul dejun în pijama sau un desen animat cu bunicul pot fi exact lucrurile care fac relația cu bunicii specială.

ZERO TO THREE recomandă familiilor care împart îngrijirea între generații să discute dinainte ce este esențial și unde există loc de flexibilitate.

Dacă toate regulile sunt declarate „de neclintit”, bunicii primesc impresia că au primit manualul de utilizare al nepotului.

Dacă nimic nu contează, părintele ajunge să nu mai știe dacă o limită va exista și peste două ore.

Merită să știți diferența.

Problema începe când regula este anulată în fața copilului

Există o diferență între:

„La bunica ne culcăm puțin mai târziu.”

și:

„Lasă-l, mama ta exagerează.”

Prima este o regulă diferită.

A doua îl învață pe copil că adulții pot fi puși unul împotriva celuilalt.

La fel:

„Aici ai voie un desert.”

este foarte diferit de:

„Dacă mama nu te lasă, vino la mine.”

Bunicii pot avea propriul stil.

Dar nu ajută când stilul lor începe cu anularea părintelui.

Și nici invers.

Părintele nu are nevoie să îi explice copilului cât de „imposibilă” este bunica.

Nu trimite copilul cu mesajul

„Spune-i bunicii că mama a zis fără suc.”

Nu.

„Zi-i lui tataie că nu ai voie să stai până la 11.”

Tot nu.

Copilul poate ști regula.

Dar nu este responsabil să o negocieze între adulți.

Dacă ai o problemă cu ceea ce face bunica, vorbești cu bunica.

Nu trimiți copilul cu mesajul.

Altfel îi dai o slujbă pe care nu ar trebui să o aibă:

curier diplomatic între două generații.

Și nu îl pune să aleagă cine are dreptate

„Vezi? Bunica te lasă.”

„Vezi ce face mama ta?”

„Spune tu, nu e tata prea strict?”

Ce răspuns ar trebui să dea copilul?

Dacă îi dă dreptate bunicii, părintele poate fi rănit.

Dacă îi dă dreptate părintelui, bunica poate fi rănită.

Nu este treaba lui să stabilească cine a câștigat.

Principiul recomandat în conflictele dintre adulți este simplu: copilul nu trebuie pus în mijloc și nu are nimic de câștigat din criticile reciproce.

Ce faci exact când bunica spune „lasă”?

Nu trebuie să câștigi procesul pe loc.

Poți răspunde scurt:

„Știu că vrei să-i faci o bucurie. Rămânem la ce am spus.”

Și atât.

Nu este momentul pentru:

„Exact asta faci de fiecare dată.”

„Și când eram eu mică făceai la fel.”

„De asta nu pot avea nicio regulă cu tine.”

Poate conversația aceea chiar trebuie avută.

Dar nu cu copilul între voi și prăjitura pe masă.

Dacă se încinge, opriți discuția și continuați mai târziu.

Copilul nu are nevoie să vadă cine câștigă.

Are nevoie să vadă că doi adulți pot să nu fie de acord fără ca sufrageria să devină tribunal.

Discutați când nu mai este nimic de câștigat pe loc

Mai târziu poți spune:

„Vreau să vorbim despre ceva care se repetă.”

E mai util decât:

„Tu niciodată nu mă respecți.”

Poți explica problema concret:

„Când spun o regulă și tu o schimbi în fața lui, el vede că poate obține alt răspuns dacă merge la alt adult.”

Apoi lasă loc și pentru cealaltă parte:

„Hai să stabilim ce este important pentru mine și unde chiar nu mă deranjează să fie altfel la voi.”

Poate bunica răspunde:

„Îl iau de la școală patru zile pe săptămână și nu pot să respect douăzeci și șapte de instrucțiuni.”

Și poate are un punct valid.

Poate o regulă este foarte importantă.

Poate alta este doar felul în care preferi tu să se facă lucrurile acasă.

O conversație între adulți este mai utilă decât o predare de ordine.

Cu cât bunicii ajută mai mult, cu atât regulile trebuie discutate mai bine

Există o diferență între bunica ce vine duminică la prânz și bunica ce ia copilul de la școală patru zile pe săptămână, îi dă să mănânce și stă cu el până seara.

Cu cât bunicii au mai multă responsabilitate de îngrijire, cu atât mai important este să discutați despre program, limite și ce pot ei realist să facă.

ZERO TO THREE recomandă ca familiile care împart îngrijirea să vorbească nu doar despre regulile copilului, ci și despre limitele bunicilor.

Ajutorul lor nu vine cu obligația de a accepta orice.

Dar nici părintele nu pierde dreptul de a spune:

„Asta este important pentru mine.”

Ambele pot fi adevărate.

„Dar la bunica am voie”

Va veni.

Aproape garantat.

„Dar bunica mă lasă să mănânc pe canapea.”

„Dar la bunicul pot să mă joc mai mult.”

„Dar bunica mă lasă să mă culc mai târziu.”

Nu trebuie să transformi răspunsul într-un atac.

Poți spune:

„La bunica sunt unele reguli diferite. Aici facem așa.”

Atât.

De fapt, copilul poate învăța ceva util:

regulile depind și de loc.

Ce nu ar trebui să devină negociabil sunt lucrurile mari: siguranța, respectul, sănătatea și limitele pe care adulții le-au stabilit împreună ca fiind importante.

Restul poate avea puțin aer.

La copiii mici, predictibilitatea contează mai mult

Un copil de trei ani gestionează mai greu decât unul de doisprezece situația:

„la mama este complet interzis, la bunica este întotdeauna permis.”

Pentru copiii mici, rutinele relativ apropiate între adulții care îi îngrijesc pot ajuta.

Somn.

Mese.

Reacția la lovit sau mușcat.

Regulile de siguranță.

HealthyChildren recomandă bunicilor care îngrijesc copii mici să încerce să fie consecvenți cu stilul de disciplină al părinților.

Nu înseamnă că ziua trebuie copiată la minut.

Înseamnă doar că un copil mic are nevoie de mai multă predictibilitate.

Copiii mai mari pot înțelege diferențele

La vârste mai mari poți spune direct:

„Bunica are alte reguli la ea acasă.”

Și copilul poate participa mai mult la discuție.

„De ce avem regula asta?”

„Ce se poate schimba?”

„Ce nu se negociază?”

Raising Children Network recomandă implicarea copiilor, pe măsura vârstei, în discuțiile despre regulile familiei.

Nu pentru ca ei să decidă tot.

Ci pentru că este mai ușor să respecte o regulă pe care o înțeleg decât una apărută din senin.

Și părintele poate fi cel prea rigid

Uneori bunica nu „strică” regula.

Uneori regula părintelui nu are sens în casa bunicilor.

Sau părintele încearcă să controleze fiecare detaliu pentru că îi este greu să lase copilul în grija altcuiva.

Merită și întrebarea:

„Este aceasta o limită importantă pentru copil sau vreau doar să se facă exact ca mine?”

Nu orice diferență este lipsă de respect.

Uneori este doar diferență.

Și copilul poate avea de câștigat din faptul că relația cu bunicii are propriile ritualuri.

Nimeni nu trebuie să câștige

În conflictul acesta există tentația de a stabili cine are ultimul cuvânt.

Părintele are responsabilitatea principală pentru copil.

Dar într-o familie care vrea să funcționeze bine, scopul nu este să îi reamintești bunicii ierarhia la fiecare desert.

Scopul este să existe suficient respect încât părintele să poată spune:

„Asta este important pentru mine.”

iar bunica:

„Aici am nevoie de puțină flexibilitate.”

și amândoi să poată decide fără ca nepotul să stea între ei cu prăjitura în mână.