Pubertatea începe cu întrebări. Cum pornești o discuție despre corp

Uneori întrebarea vine direct:

„De ce îmi miroase transpirația altfel?”

Alteori:

„De ce lui i s-a schimbat vocea și mie nu?”

„Când începe menstruația?”

„E normal să am erecții fără motiv?”

„De ce sunt mai scund decât ceilalți?”

Și uneori nu vine nicio întrebare.

Copilul se uită mai mult în oglindă. Devine atent la piele, păr, înălțime, miros, voce sau forma corpului. Poate începe să se compare. Poate să nu spună nimic.

Părintele simte că a sosit „momentul discuției”.

Doar că pubertatea nu are un singur moment.

Și, din fericire, nu cere nici o prezentare PowerPoint de 45 de minute.

Are nevoie mai degrabă de mai multe conversații mici, începute înainte ca fiecare schimbare să pară o surpriză.

Nu aștepta să întrebe tot

Un copil poate avea întrebări fără să le pună.

Poate îi este rușine.

Poate nu știe cum să formuleze.

Poate a auzit ceva la școală sau de la colegi.

Poate ceilalți par deja să știe și nu vrea să fie singurul care întreabă.

Academia Americană de Pediatrie recomandă discuții deschise despre corp, cu informații corecte, simple și potrivite vârstei. Nu este nevoie să dai toate explicațiile dintr-o dată. Răspunzi la ce întreabă copilul și lași loc pentru următoarea conversație.

Poți începe foarte simplu:

„În următorii ani corpul tău o să se schimbe destul de mult. Unele lucruri apar mai devreme, altele mai târziu. Dacă observi ceva și nu știi ce este, mă poți întreba.”

Nu este o lecție.

Este o ușă deschisă.

„Normal” nu înseamnă „toți în același timp”

Una dintre cele mai mari surse de neliniște în pubertate are nume:

ceilalți.

„Lui i s-a schimbat vocea.”

„Ea deja are menstruație.”

„El este mult mai înalt.”

„Ea s-a dezvoltat și eu nu.”

„Eu de ce deja?”

„Eu de ce încă nu?”

Ritmul pubertății diferă mult de la un copil la altul. În general, fetele tind să înceapă ceva mai devreme decât băieții, dar nici în interiorul aceluiași grup schimbările nu apar după un calendar identic.

Asta merită spus cu voce tare.

Nu toți cresc în același ritm.

Nu toate schimbările apar în aceeași ordine.

Și faptul că cineva pare mai dezvoltat fizic nu îl face automat mai matur.

Uneori copilul nu are nevoie de o lecție despre hormoni.

Are nevoie să audă:

„Nu trebuie să arăți ca ceilalți exact acum.”

Ce e mai bine să știe înainte să i se întâmple

Unele schimbări sunt comune fetelor și băieților: pusee de creștere, transpirație mai puternică, miros corporal diferit, păr corporal, piele mai grasă și acnee.

Altele diferă.

La fete, dezvoltarea sânilor este adesea printre primele semne vizibile ale pubertății. Sânii pot crește în ritmuri ușor diferite, iar mai târziu apare menstruația.

Este mult mai bine ca o fată să știe dinainte ce este menstruația și ce poate face când apare decât să afle în momentul în care i se întâmplă.

La băieți, pubertatea aduce dezvoltarea organelor genitale, păr facial și corporal, modificări ale masei musculare și, ceva mai târziu, schimbarea vocii. Pot apărea erecții spontane și poluții nocturne.

Pentru un băiat care nu știe nimic despre ele, aceste lucruri pot fi stânjenitoare sau chiar alarmante.

Uneori este suficient:

„Se poate întâmpla în pubertate. Este o reacție normală a corpului și nu ai făcut nimic greșit.”

Nu trebuie să dramatizezi.

Dar nici să îl lași să creadă că este singurul căruia i se întâmplă.

Corpul se schimbă. Nu trebuie comentat la fiecare masă

„Ia uite ce înalt te-ai făcut.”

„Mamă, ce ți s-a schimbat vocea!”

„Ți-au apărut coșuri.”

„Ai început să ai mustață.”

„Te-ai mai împlinit.”

„Ai început să ai forme.”

Multe dintre aceste remarci sunt spuse cu afecțiune.

Dar copilul poate simți că cineva a aprins reflectorul exact pe lucrul pe care abia încearcă să îl înțeleagă.

Poți vorbi despre schimbări fără să transformi corpul într-un subiect public.

Există o diferență între:

„În perioada asta este normal să transpiri mai mult. Hai să vedem ce rutină de igienă îți este comodă.”

și:

„Vai, ce miros ai când vii de la școală!”

Prima oferă informație și o soluție.

A doua poate rămâne în minte mult după ce gluma s-a terminat.

Nu transforma corpul copilului în poantă

Vocea care se rupe.

Acneea.

Părul corporal.

Sânii.

Menstruația.

O erecție observată accidental.

Faptul că cineva s-a dezvoltat mai devreme sau mai târziu.

Toate pot deveni subiecte sensibile într-o perioadă în care copilul încearcă să se obișnuiască cu propriul corp.

Umorul poate relaxa o familie.

Dar copilul nu trebuie să fie gluma.

Dacă adultul râde de lucrul despre care copilului îi este deja greu să vorbească, următoarea întrebare poate să nu mai vină.

Spune lucrurilor pe nume

Penis.

Testicule.

Vulvă.

Vagin.

Sâni.

Menstruație.

Erecție.

Nu trebuie să vorbești ca într-un manual de anatomie.

Dar nici să construiești ideea că anumite părți sau funcții ale corpului sunt atât de rușinoase încât nici măcar nu pot fi numite.

Limbajul corect îl ajută pe copil să pună întrebări și să explice dacă îl doare ceva sau îl îngrijorează o schimbare.

Dacă întreabă:

„Ce este o poluție nocturnă?”

sau:

„Ce este menstruația?”

răspunde simplu și corect.

Apoi poți întreba:

„Vrei să îți spun mai mult?”

Uneori răspunsul este da.

Alteori:

„Nu, era suficient.”

Și asta este o conversație reușită.

La 6-10 ani, pregătirea e mai bună decât surpriza

La această vârstă, unii copii sunt încă departe de schimbările vizibile.

Alții încep deja pubertatea.

Tocmai de aceea pregătirea contează.

O fată poate ști ce este menstruația înainte de prima menstruație.

Un băiat poate ști că, mai târziu, pot apărea erecții spontane sau poluții nocturne înainte să creadă că i se întâmplă ceva ciudat.

Amândoi pot afla dinainte că mirosul corporal, acneea, pilozitatea și puseele de creștere fac parte din proces.

Nu este nevoie să le spui totul într-o singură discuție.

„O să apară schimbări în corp. Nu toate deodată și nu la toți în același timp.”

Pentru azi poate fi suficient.

La 11-13 ani, comparația cu ceilalți intră puternic în cameră

La această vârstă, diferențele devin vizibile.

Cine este mai înalt.

Cui i s-a schimbat vocea.

Cine are acnee.

Cine are sânii mai dezvoltați.

Cine are deja păr facial.

Cine pare încă foarte copil.

Cine pare mult mai mare.

UNICEF arată că schimbările fizice rapide și preocuparea pentru aspect pot influența starea emoțională, iar prietenii capătă o importanță tot mai mare.

Dacă auzi:

„Sunt prea slab.”

„Sunt prea scund.”

„Nu-mi place cum arăt.”

„Toți sunt mai dezvoltați.”

nu trebuie să răspunzi imediat:

„Nu e adevărat.”

Poți începe cu:

„Ce te-a făcut să te gândești la asta?”

Poate a fost o glumă.

O comparație la vestiar.

O fotografie.

Un comentariu online.

Sau pur și simplu faptul că două corpuri de aceeași vârstă pot arăta foarte diferit.

Dacă afli de unde vine neliniștea, ai o conversație mult mai bună decât dacă încerci doar să o anulezi.

Și băieții au imagine corporală

Discuțiile despre imaginea corporală ajung prea ușor să fie purtate doar despre fete.

Băieții se compară și ei.

Înălțime.

Greutate.

Masă musculară.

Păr facial.

Voce.

Cât de „dezvoltat” pare corpul.

Presiunea poate suna ca:

„Sunt prea slab.”

„Nu sunt suficient de înalt.”

„Toți ceilalți arată mai mari.”

Asta nu înseamnă că fiecare nemulțumire este o problemă gravă.

Înseamnă că merită ascultată fără ironie și fără să împingem copilul spre un ideal fizic.

Același principiu funcționează pentru fete și băieți:

mai întâi afli ce îi preocupă.

Abia apoi încerci să ajuți.

La 14-18 ani, corpul are nevoie și de intimitate

Adolescentul poate vorbi foarte deschis despre corp.

Sau aproape deloc.

Nu fiecare schimbare trebuie verificată de părinte.

Poți rămâne disponibil fără să transformi corpul adolescentului într-un proiect de familie.

„Dacă ai întrebări despre piele, menstruație, dezvoltare, igienă sau orice schimbare care te neliniștește, putem vorbi sau putem întreba medicul.”

Uneori adolescentul va prefera să îi pună medicului o întrebare fără părintele lângă el.

Nu este neapărat un semn că te exclude.

Poate fi și un pas spre a învăța să aibă grijă de propria sănătate și să vorbească singur despre corpul lui.

Copilul aude și cum vorbești despre propriul corp

„Trebuie să slăbesc.”

„M-am îngrășat groaznic.”

„Sunt prea slab.”

„Arăt oribil.”

„Nu pot să ies așa din casă.”

Copiii aud și lucrurile pe care adulții nu le spun despre ei.

Nu trebuie să te prefaci că îți place fiecare lucru la corpul tău.

Dar dacă adultul își tratează permanent corpul ca pe un proiect care trebuie reparat, copilul observă.

Felul în care vorbești despre tine devine, fără să vrei, parte din educația lui despre corp.

Când merită să întrebi pediatrul

Există o plajă largă de dezvoltare obișnuită.

Dar există și repere la care merită cerută opinia medicului.

AAP recomandă evaluare dacă semnele de pubertate apar înainte de 8 ani la fete sau înainte de 9 ani la băieți. La celălalt capăt, merită discutat cu pediatrul dacă o fată nu are semne de pubertate până la 13 ani sau un băiat până la 14 ani.

Și, indiferent de vârstă, durerea, o schimbare care îl sperie pe copil sau orice situație care vă îngrijorează serios merită discutată cu medicul.

Nu trebuie să diagnostichezi pubertatea acasă.

Poți spune:

„Nu știu dacă asta intră în variațiile obișnuite. Hai să întrebăm pediatrul.”

Este o lecție bună și ea.

Despre corp nu trebuie să avem toate răspunsurile.

Trebuie să știm unde să le căutăm.

Nu e nevoie de „marea discuție”

Poate ai crescut într-o familie în care despre menstruație nu se vorbea.

Sau despre erecții.

Sau despre corp, punct.

Poate ție încă îți este greu.

Nu trebuie să devii într-o seară cel mai relaxat părinte din lume.

Poți spune:

„La mine acasă nu prea se vorbea despre lucrurile astea și poate o să mă mai încurc. Dar vreau să poți să mă întrebi.”

Pubertatea durează ani.

Ai timp pentru multe conversații.

Unele vor dura două minute.

Unele vor începe în mașină.

Unele de la o reclamă, un produs din supermarket, o oră de biologie sau o glumă auzită la școală.

Și unele se vor termina cu:

„Bine, gata, nu mai vorbi.”

Poți respecta și asta.

Important este ca, atunci când apare următoarea întrebare, copilul să știe că poate veni la tine fără să devină subiect de glumă, anchetă sau rușine.