Primii bani de buzunar. Ce hotărâți împreună

„Câți bani să-i dau și de la ce vârstă?” Răspunsul scurt: nu există o sumă corectă și nici o vârstă obligatorie. Raising Children Network, o platformă australiană pentru părinți, scrie limpede că nu există reguli despre momentul în care începi. Mai util e să vezi ce a înțeles copilul. Știe că lucrurile se cumpără cu bani și că merită să păstreze o parte? Știe că, dacă îi cheltuiește pe toți azi, nu mai primește nimic până la plata următoare?

Restul se hotărăște acasă, cu copilul la masă, înainte de prima sumă. Cinci decizii contează: cât și cât de des, pe ce, ce faceți când se termină banii, legătura cu treburile casei și economisitul. Niciuna nu are un singur răspuns bun, dar fiecare variantă are urmări previzibile.

Cât și cât de des

Suma depinde de bugetul familiei, de vârsta copilului și de ce trebuie să acopere banii. Dacă din ei se plătește și biletul de autobuz, suma iese firesc mai mare decât pentru abțibilduri. Contează mai puțin cifra și mai mult ca copilul să știe dinainte cât primește și cât de des. Dacă bugetul e strâmt, și o sumă foarte mică îi poate da copilului un sentiment de independență. Un copil cu mult mai puțini bani decât prietenii se poate simți nedreptățit, iar unul cu mult mai mulți poate stârni invidii printre colegi. Merită să aflați ce fac alte familii, dar decizia rămâne a voastră, după cât vă permiteți.

Ritmul poate fi săptămânal sau lunar. La șapte ani, o lună e o distanță lungă, iar o săptămână se vede de la un capăt la altul. Oricare ar fi ritmul, ajută o zi fixă de plată, ținută fără excepții. Copilul o ține minte fără să i-o amintească nimeni. Părintele și-o amintește uneori abia duminică seara, cu portofelul gol de bancnote mici.

Pe ce sunt banii lui și pe ce nu

Aici se nasc cele mai multe neînțelegeri, așa că lista o faceți împreună și o citiți cu voce tare, ca s-o știe toți. Pot intra pe ea covrigul de după școală, economiile pentru un joc, o ieșire la film sau mărțișoarele și cadourile pentru frați și bunici. Rechizitele și încălțămintea rămân de obicei în grija familiei. Dacă are telefon, lămuriți și dacă banii acoperă cumpărăturile din aplicații.

Odată stabilită lista, banii sunt ai lui, inclusiv pentru alegerile care ție ți se par risipă. Parenting SA, serviciul pentru părinți al guvernului Australiei de Sud, recomandă ca în anii de școală primară să nu critici alegerile copilului. Deciziile proprii îl ajută să-și dezvolte simțul responsabilității și independența. Asta înseamnă că al treilea ou cu surpriză din aceeași lună trece fără comentariul de analist financiar care îți stă pe limbă. Cu un adolescent, familia poate spune limpede pe ce nu se cheltuiesc banii aceștia, cum ar fi țigările, inclusiv cele electronice. O parte reală din decizii rămâne însă a lui, altfel nu are pe ce exersa.

Ce intră pe listă la fiecare vârstă

Între șase și zece ani, lista e scurtă: puțin economisit, câteva gustări și o parte pe care copilul o folosește cum vrea. Între unsprezece și treisprezece ani pot intra pe ea ieșirile cu prietenii, transportul sau cadourile de ziua colegilor. Între paisprezece și optsprezece ani, banii pot acoperi distracția, drumurile și poate o parte din haine, după cât de matur e adolescentul. Abonamentul de telefon poate deveni și el responsabilitatea lui.

Copilul învață și din ce vede la tine: limita pe care ți-o fixezi, prețurile comparate, ziua în care spui „luna asta, nu”. Dacă tu ai primit bani „când erau”, fără zi fixă și fără listă, sistemul e nou pentru amândoi. Prima lună e de probă și pentru tine.

Ce faci când banii se termină miercuri

Dacă orice lipsă se acoperă din portofelul tău, copilul învață repede că suma stabilită e orientativă. De aceea, de obicei, banii dați în plus și plata în avans se evită: banii pierduți sau cheltuiți nechibzuit fac și ei parte din învățare. Totuși, un „niciodată”, nici măcar înaintea unei zile de naștere, poate părea dur la șapte ani. Pentru excepții rămâne un avans rar, cu un plan de rambursare stabilit împreună: „Îți dau o parte acum și o scădem sâmbătă.”

Cu un adolescent poți face excepția o dată, cu condiția spusă limpede: de acum răspunde singur. Dacă cererile de împrumut tot revin, merge adesea mai bine un „nu” spus din prima decât o datorie care aduce certuri. Altfel ajungi creditorul cu cele mai blânde condiții din oraș: fără dobândă, fără termen și fără speranță de recuperare.

Banii și treburile casei

Aici ghidurile pentru părinți pun accentul diferit. Platforma australiană spune că nu există un răspuns bun sau unul greșit la întrebarea dacă plătești copiii pentru treburile casei. Unele familii cred că fiecare ajută pentru că face parte din familie. Altele cred că banii trebuie câștigați, iar pe unii copii plata chiar îi motivează. Doar că, odată legate de bani, treburile pot aduce negocieri despre cât valorează fiecare. Parenting SA le tratează separat: mulți părinți dau banii pentru că copilul face parte din familie, iar treburile sunt contribuția lui.

Dacă legați banii de treburi, alegeți unele regulate, cum ar fi scosul gunoiului, și descrieți exact ce înseamnă „făcut” și până când. O variantă de mijloc e o sumă de bază și bani în plus pentru treburi suplimentare, ca spălatul mașinii. Tăierea banilor ca pedeapsă, mai ales pe o perioadă mai lungă, poate părea nedreaptă și poate lăsa ranchiună. De obicei merge mai bine o discuție, iar dacă a stricat ceva, copilul poate contribui la reparație cu o parte din bani.

Puși deoparte, la vedere

Pentru început merg trei borcane: unul pentru lucrurile mici dorite acum, unul pentru ceva mai mare și unul pentru cadouri sau donații. Într-un borcan transparent, copilul vede cum crește nivelul și exersează așteptarea. Un copil mai mare poate primi banii direct într-un cont, ca să se obișnuiască și cu banii care nu se văd în borcan. Întrebați întâi la bancă ce comisioane are contul.

Ziua de plată, pe frigider

Primul pas e ziua de plată. Alegeți-o împreună, scrieți-o pe frigider și respectați-o întocmai în prima lună, inclusiv în săptămâna în care banii s-au terminat miercuri. Suma, lista și borcanele le ajustați după prima lună, când aveți deja ce discuta.