Faceți loc unei seri care vă place și vouă

E vineri seara. Copiii ar mai vrea ceva, iar tu ai terminat săptămâna cu aproximativ 4% baterie. Undeva pe internet există probabil un părinte care tocmai a construit cu familia un sistem solar din carton reciclat, vopsea lavabilă și entuziasm. Foarte frumos. Voi poate vreți doar paste, un film și să nu vă ridicați de șapte ori de la masă. Și asta poate fi o seară bună în familie.

Uneori ne complicăm timpul împreună pentru că pornim de la întrebarea „Ce activitate facem cu copiii?”. Poate întrebarea mai bună e „Ce ne-ar plăcea nouă să facem împreună?”. Cu accent pe nouă, nu doar pe ei.

Nu trebuie să fii animatorul familiei

Există o formă ciudată de muncă parentală care apare tocmai când vrem să ne relaxăm. Cauți ideea, pregătești materialele, convingi pe toată lumea, explici regulile și strângi după. Dacă ceilalți s-au distrat, spui „A fost frumos”, chiar dacă tu ai fost practic departamentul de producție. Timpul împreună nu trebuie să funcționeze așa. Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă joacă și activități de familie al căror scop e simplu: distracția și apropierea. Pentru copiii mai mari și adolescenți, AAP recomandă și momente de familie pe care toată lumea să le aștepte cu plăcere. Observă ce lipsește din recomandare: nicăieri nu scrie că adultul trebuie să producă un eveniment.

Alegeți ceva ce ar face și adulții de bunăvoie

Poate e un joc de cărți. Poate gătiți ceva ce vă place tuturor, unul alege muzica și ceilalți protestează democratic. Poate vedeți un film, ieșiți la o plimbare sau comandați pizza și fiecare povestește cel mai absurd lucru care i s-a întâmplat în săptămâna aceea. Poate vă uitați la fotografii vechi. Poate nu faceți nimic „educativ”, și e în regulă. UNICEF subliniază că jocul și distracția împărtășită pot întări relația dintre copil și părinte. Nu contează doar activitatea, ci și faptul că adultul chiar se bucură de ea. Copiii simt diferența dintre un părinte care participă pentru că așa scrie în „programul de conectare” și unul care chiar râde.

Ce vă place are și o calitate foarte practică: are șanse să se repete. O activitate extraordinară făcută o dată la patru luni poate fi minunată, dar o seară simplă care vă place tuturor poate deveni obicei. Dacă marțea vă place să faceți clătite, probabil veți mai face. Dacă adolescenții au descoperit că puteți alege pe rând filmul, poate aveți deja o tradiție, fără să fi convocat vreodată ședința pentru crearea tradițiilor familiei. Lucrurile care rezistă sunt adesea cele care nu cer eroism logistic.

La vârste diferite, „împreună” arată diferit

Cu un copil de doi ani, poate însemna muzică în bucătărie și zece minute în care dansați prost. Între trei și cinci ani, ceva scurt și repetabil: pizza făcută împreună, cuburi, o poveste inventată. Între șase și zece ani, puteți începe să alegeți pe rând activitatea, iar părintele are și el dreptul la un „Azi aleg eu”. Între 11 și 13 ani, copilul vine cu lucruri pe care adultul nu le-ar fi ales singur, așa că uneori intri tu în lumea lui, iar alteori descoperă el muzica ta, un film mai vechi sau un joc de societate.

Între 14 și 18 ani, „hai să facem ceva în familie” poate primi un oftat care se aude până la vecini. Nu transformați seara într-un program obligatoriu de team building. Uneori e suficient să existe o propunere bună și dreptul de a spune „Nu în seara asta”. Relația nu se măsoară în prezență obligatorie la toate activitățile familiei.

Și nici nu trebuie să placă tuturor la fel de mult. Dacă sunteți patru oameni într-o casă, șansele ca toți patru să considere o activitate extraordinară sunt mici, iar asta nu înseamnă că seara a eșuat. Unul iubește jocurile, altul filmele, altul vrea să gătească, iar altul ar prefera să fie lăsat în pace cu o carte. Puteți alterna: azi aleg eu, data viitoare alegi tu, iar uneori intri în jocul altuia fără să fie preferatul tău. Important e ca nimeni să nu rămână permanent client și altcineva permanent organizator.

Telefoanele pot sta deoparte, dar regula e pentru toți

AAP recomandă reducerea distragerilor digitale în momentele speciale petrecute împreună. Are sens: e greu să joci remi dacă unul dintre participanți răspunde la mailuri între două ture. Regula funcționează însă mai bine dacă e și pentru adulți. Nu „Copii, telefoanele jos!”, în timp ce tu verifici ceva „doar două secunde”, ci, simplu și fără solemnitate, „Cât jucăm, telefoanele rămân acolo”.

Părinții au voie să se distreze

Pare evident. Dar parentingul vine cu atât de multă logistică, grijă și corectare încât adultul ajunge să fie de serviciu și în timpul liber al familiei: „Ai grijă”, „Mai încet”, „Ai pus asta la loc?”. Unele reguli sunt necesare. Dar dacă seara e sigură și casa nu se destramă, adultul poate ieși puțin din rolul de supraveghetor. Poate să joace, să râdă, să piardă, să aleagă muzica și să spună „Nu, jocul ăsta nu-mi place, alegem altul”. Copilul nu are nevoie doar de un părinte care îi creează experiențe. Îi prinde bine și un părinte cu care e plăcut să trăiască o experiență.

Iar când nu aveți energie, micșorați planul. Nu aveți chef de joc? Un episod. Nu aveți chef de gătit? Comandați ceva și stați la masă. Nu aveți chef să ieșiți? Zece minute pe balcon. Nici de asta? Poate e seara în care fiecare stă liniștit, și asta e tot o nevoie a familiei. Conectarea nu devine mai bună doar pentru că un părinte epuizat încearcă să pară entuziasmat. Uneori alegerea bună e „Azi nu facem nimic special. Mâine vedem”.

O seară bună nu trebuie justificată

Nu trebuie să fi învățat ceva, nu trebuie să existe fotografii și nu trebuie să puteți explica de ce a fost „timp de calitate”. Poate ați mâncat ceva bun și ați jucat două runde. Copilul s-a supărat că a pierdut, tata a trișat prost, iar mama a ales o melodie pe care toți ceilalți au declarat-o „antică”. La final, nimeni nu poate spune exact ce a fost atât de special. Poate tocmai asta a fost. Nu ați organizat o seară pentru copii. Ați avut o seară împreună.